Catalin-Cazacu-castigator-ROSBK-clasa-SuperBike

Motociclistul timișorean Cătălin Cazacu s-a aflat printre protagoniștii concursului de la Seres, Grecia, care a contat ca etapă atât în Campionatul Național, cât și în Campionatul Est-European.

Bănățeanul a concurat la clasa Superbike, unde au luat startul 17 concurenți. S-a detașat bulgarul Martin Choy, în vreme ce lupta pentru locul al doilea s-a dus între Robert Mureșan (Vik Power Arad) și Cătălin Cazacu (SCM Timișoara). Arădeanul a fost mai rapid cu doar 416 sutimi (19:45.513, față de 19:45.929). Pe locul al patrulea s-a clasat grecul Georgios Markesinis.

”Am plecat de pe pozția a treia a grilei, dar nu am fost foarte inspirat la start și am ajuns la șaptelea, la primul viraj. Am pornit în urmărirea celor din față și mi-a lipsit foarte puțin să termin al doilea. Sunt mulțumit de echipa mea și de motocicletă și pot spune că am progresat constant, de la începutul anului”

Cătălin Cazacu

Locul al treilea obținut în această etapă de la Seres îl menține pe Cătălin Cazacu pe locul al treilea și în ierahia generală a Campionatului Est-European. În etapa de Campionat Național, Cazacu a fost al doilea; și aici, clasarea de la Seres coincide cu cea din clasamentul general.

Când jucăm?

Share This