Monika Brosovszky, ai fost sufocată de suporteri la finalul acestui meci de retragere. Ai dat zeci de autografe, ai făcut sute de poze, te iubește lumea, cred că e ceva incredibil pentru tine…

N-am cuvinte să exprim ceea ce simt. Într-adevăr suporterii m-au copleșit cu mulțumiri, cu urări de bine, cu dragostea lor. Repet și o voi spune mereu, mulțumesc tuturor celor ce au fost alături de mine și în această seară și de-a lungul carierei mele, necondiționat. I-am simțit foarte aproape pe oameni. Este un eveniment mare, la care orice sportiv visează la final. De-a lungul carierei, nu te gândești la un astfel de moment, că nu vrea nimeni să ajungă aici, dar orice început are și un final. Pentru mine, acest final va rămâne veșnic în sufletul meu și nu-l voi uita, pentru că a fost unul foarte frumos.

Ai și plans în seara asta?

MR Monika mana la inima AlexAm plâns și voi mai plânge, cu siguranță, dar acum m-am mai liniștit. Ca la fiecare meci jucat, încep cu emoții, dar mă bucur că în general au fost emoții pozitive. Am plans și o să mai plâng în seara asta, pentru că merg cu fetele la ”repriza a treia”, vom depăna amintiri… și ne vom distra.

Care sunt cele mai frumoase amintiri din cariera de jucătoare?

O, ar fi multe, nu aș ști cu ce să încep. Ca în viață, prima și ultima impresie contează, de aceea mă gândesc acum la primul titlu, obținut cu Aradul, în 1994, la Cluj, când am oprit hegemonia Universității Cluj, și ultimul titlu, în 2013, luat tot cu Aradul, atunci cînd nu ne dădea nimeni șanse. În meciul decisiv cu Târgoviște, am întors de la 0-18 și am câștigat campionatul. Și celelalte trofee reprezintă amintiri frumoase… Au fost momente când am plans mult, momente triste, căci – așa ca-n viață – nu poate fi totul roz, dar parcă e mai plăcut când răsare soarele după furtună.

E frumos să te aplaude lumea, să-ți cânte imnul?

Este, este și am simțit-o de-a lungul anilor, dar astăzi a fost un moment  special. Și trist în același timp, pentru că poate a fost pentru ultima dată când publicul m-a aplaudat din postura de jucătoare.

Unde te vezi peste cinci ani?

Nu știu, nu m-am gândit așa departe. Am ajuns până aici, pentru că am făcut totul din pasiune, iar baschetul pentru mine este… iubirea vieții. Bine, în ghilimele, că iubirea vieții este Alex (n.r. fiul Monikăi), apoi mama, familia. Cu siguranță nu voi fi departe de baschet, deoarece iubesc prea mult sportul ăsta. Că voi lucra cu copiii, că voi fi la loturile naționale, cum am început deja, la U18, U20, dar nu voi pleca din baschet!

Hiii, știti ce n-a ieșit? Eu trebuia să joc o repriză la Timișoara team și una la All-time team… Extraordinar, am uitat, aoleu… Voi ”juca” la cealaltă echipă, la repriza a treia. Nu-i nimic, oricum a ieșit frumos și toate fetele sunt în sufletul meu, dar cu sentimentele mele amestecate, am uitat. Îmi cer scuze!

Fetele îți vor purta tot timpul respect, ai fost un lider la toate echipele la care ai jucat.

Da, și vreau să mulțumesc încă o dată, tuturor. Și suporterilor și colegelor, de la care am auzit aprecieri și cuvinte frumoase. Știu că vin din suflet și îmi vor rămâne în suflet. Le doresc sănătate, baftă și LE IUBESC!

Share This