Echipa națională de rugby a României debutează mâine în ediția 2020 a Rugby Europe Championship. „Stejarii” au cel mai dificil meci chiar în prima etapă, împotriva Georgiei, la Tbilisi.

Ionel Melinte in tricoul nationalei

Ionel Melinte

Noul antrenor principal al echipei, englezul Andy Robinson, își va face debutul la cârma tricolorilor și s-a oprit la un prim XV ce are în componență șase jucători de la SCM Timișoara Saracens: talonerul Eugen Căpățână, Ionuț Muresan (în linia a doua), flankerul Dorin Lazăr, centrul Cătălin Fercu, aripa dreaptă Marius Simionescu (Timisoara Saracens) și fundașul Ionel Melinte.

Din lot au mai făcut parte alți doi „sarazini”, Horaţiu Pungea și Vlăduţ Zaharia, dar ei vor rata meciul de mâine. Primul a fost lovit de gripă, în vreme ce al doilea s-a accidentat.

„Ne așteptăm la un meci greu cu Georgia, o echipă bună, al carei joc a crescut mult in ultimii ani. Așteptăm cu nerăbdare această întâlnire și sperăm sa facem un meci bun cu ei. Obiectivul principal pentru noi este sa aratam o atitudine buna, sa muncim mult, sa fim uniti.  Este esential pentru noi, sa putem in cele mai grele momente sa ne comportam ca un grup unitar, o echipa.  Ce ne dorim pentru acest meci este sa reusim sa punem in aplicare tot ceea ce am acumulat in antrenamente, toate partile pozitive atat in atac, cat si in aparare. Trebuie sa fim disciplinati, sa ne bucuram de aceasta experienta frumoasa de a juca in Tbilisi impotriva unei echipe bune”

Andy Robinson, antrenorul României

Florin Surugiu este în premieră căpitanul „stejarilor”, in timp ce Dragoș Ser va fi la primul meci pentru Romania, in XV-le start. Decanul de selecții din formula de start de mâine este jucătorul echipei noastre, Cătălin Fercu, care a depășit borna de 100 de meciuri în tricoul naționalei.

Meciul Georgia – România se joacă sâmbătă, 1 februarie, de la ora 16,00, și poate fi urmărit în direct la TVR 1.

Când jucăm?

Share This