Echipa națională de baschet a României s-a reunit la Cluj-Napoca, pentru primele meciuri din preliminariile Campionatului European. Doi jucători ai formației Baschet SCM Timișoara, Bogdan Popa și Mirel Dragoste, au fost convocați pentru primele două partide. Clubul nostru de baschet va avea un reprezentant și în colectivul tehnic, secundul Nenad Markovic.  

Popa Markovic Dragoste

Bogdan Popa, Nenad Markovic, Mirel Dragoste

Tricolorii fac parte dintr-o grupă de patru formații, Grupa A, împreună cu campioana mondială en-titre, Spania, și cu alte două echipe de calibru, Polonia și Israel. România a ajuns în această grupă după ce a trecut de precalificări. Primul meci, cel de joi, 20 februarie, împotriva Spaniei, la Cluj-Napoca, deschide preliminariile, iar apoi urmează jocul din Israel.

„Va fi o provocare uriașă pentru noi, ca organizație, ca federație, ca echipă națională. Știu că îi vom face față, n-am niciun dubiu. Am încredere totală în jucătorii chemați la echipa națională. Probabil că suntem cotați cu cele mai mici șanse de calificare, dar pe noi nu ne sperie acest aspect. Toți ne vom gândi la calificare. Cred că este important să ne fixăm țeluri înalte și am dovedit că avem puterea de a realiza lucruri deosebite”

Tudor Costescu, selecționerul României

Primele trei clasate din această grupă A se califică la turneul final. Acesta va avea loc în 2021, în patru țări: Cehia, Georgia, Italia și Germania.

Când jucăm?

Share This