Echipa noastră de baschet a obținut o nouă victorie în Liga Națională. Violeții au depășit Athletic Constanța, la sala C. Jude, cu 74-73, chiar în ziua când Adam Mirkovic a împlinit 30 de ani.

Adam Mirkovic vs Constanta 30 ani

Adam Mirkovic a fost pe teren de ziua sa

Startul partidei a propus apărări ferme de ambele părți, astfel că în primele opt minute s-au înscris în total doar 21 de puncte, 11-10  în favoarea echipei noastre. Ultimele 90 de secunde ale primului sfert au fost perfecte pentru alb-violeți, cu 11 puncte înscrise și niciunul primit, pentru un prim parțial de 22-10.

Sfertul secund a fost mai echilibrat. După ce a fost stabilită diferența maximă a primei reprize (24-10, min. 11), oaspeții au recuperat și s-au apropiat la 34-26, la mijlocul jocului.

După pauza mare, diferența a scăzut la o singură posesie (36-33), dar jucătorii noștri s-au menținut în avantaj și au intrat cu 55-46 în ultimului sfert.

Dobrogenii și-au văzut încununată cursa de urmărire cu 91 de secunde înaintea ultimei sirene, la trița lui Corpodean, cu care s-a făcut 70-71. A răspuns Lilov (72-71), apoi au venit două libere pentru Kosic (72-73), iar coșul victoriei l-a înscris Olah, cu 20 de secunde înaintea finalului.

SCM OHMA Timișoara – Athletic Neptun Constanța 74-73 (22-10, 12-16, 21-20, 19-27)

SCMT: Strong 38 puncte, 4 intercepții, 3 pase decisive (eficacitate 34), Lilov 12 puncte, Olah 8 puncte, 8 recuperări, Komatina 8 puncte, Schipor 2 puncte, 4 recuperări, Mirkovic 2 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive, Gajic 2 puncte, 3 recuperări, Vlahovic 2 puncte

Echipa noastră are acum o linie de clasament cu cinci victorii, două înfrângeri și un meci amânat, cel din prima etapă, cu CSO Voluntari.

„A fost o victorie cu emoții, dar ce mai e în ziua de astăzi fără emoții? Ca să fim foarte obiectivi, noi avem de patru săptămâni și ceva un trend ascendent, dar e greu să-l menții. Nu ne-am antrenat bine săptămâna asta, unii jucători au avut probleme. Dacă noi nu vorbim despre ele înainte de meci, nu înseamnă că nu le avem sau că nu încercăm să găsim soluții. Laci Lazar nu s-a putut antrena după meciul cu Clujul, iar Darrion Strong a pierdut vreo trei antrenamente. Una peste alta, cu emoții sau fără, este o victorie. Una pe care trebuie să o uităm repede, așa cum am fi uitat repede și o înfrângere, deoarece campionatul este lung și mai avem 23 de partide până la play-off, ceea ce este foarte mult. Îmi felicit jucătorii pentru dăruire”

Dragan Petricevic, antrenor principal

Când jucăm?

Share This